Iul
24
2009

Cum să fii un blogger cât de cât profesionist

Poţi participa la concursul pentru cititori-culturişti cu un click aici !

Prima oară când cineva îşi face un blog scrie un articol căruia îi dă numele de ” Primul “, ” Primu’ “, ” Eu ” , etc. După aceea urmează câteva filmuleţe de pe youtube, bancuri, prostii de umplutură, dar asta doar până când scrie un articol bun de care e mândru. Toate celelalte devin doar articole de umplutură şi de fun, iar scrisul pe blog începe să capete un sens, o înfăţişare ca pe toate celelalte bloguri [ mai mari, zic eu ]. Hai să împărţim totul în secţiuni :

1. Articolul

În primul rând, încearcă să scrii cât mai corect gramatical, cu diacritice, pentru că tutoror ne e mai bine aşa, nu stiliza textul folosind culori care nu au nici ce mai vagă legătură cu celelalte culori din temă şi întotdeauna împarte textul în paragrafe. Poţi face citirea mai uşoară punând un spaţiu după fiecare semn de punctuaţie  şi întotdeauna scrie tot cuvântul, nu folosi limbajul  certat cu limba română de messenger. Vei părea un haivaifist care se dă pe messenger toată ziua şi vorbeşte cu piţipoance mai mari decât el, ca deh, ai doar 13 ani :) Oricine preferă un text scris clar, cu diacritice şi fără prescurtări, aşa că străduieşte-te să le oferi asta cititorilor tăi.
În al doilea rând, după ce ai scris un articol citeşte-l şi vezi dacă ai greşit pe undeva sau nu ai terminat o idee de prin text. Nu pierzi mult timp făcând asta, dar câştigi un text clar de care se pot bucura cititorii.

2.Comentariile

Pe blogurile mai mici cea mai des întâlnită setare legată de comentarii este regula de a trebui aprobat de un administrator  comentariul , iar asta datorită faptului că nu sunt foarte multe comentarii şi are timp să le citească, să le aprobe şi eventual să răspundă la fiecare în parte. Pe blogurile mari sau mărişoare însă comentariile sunt la liber iar asta ori pentru discuţiile care se pot lega mai uşor şi deci se face şi trafic, ori pentru că nu au timp administratorii blogurilor să citească şi să aprobe comentariile. Plus că fiecare blog are o comunitate pe care o respectă şi îi oferă acces la discuţii pe diversele teme din articole.

WordPress-ul are opţiunea de a aproba comentariile automat unui comentator dacă a fost aprobat unul dintre comentariile recente. Fie te foloseşti de acea opţiune, fie stai cu ochii mereu pe control panel şi aprobi comentarii.

3. Tema

Tema trebuie să fie una aerisită, pe 3 coloane, un header mic şi nu prea încărcată de widget-uri. Trebuie să fie o temă pentru cei care ştiu ce-i un blog, dar şi pentru cei care nu ştiu, deci trebuie să aibă atâtea widget-uri încât să nu deranjeze ochiul şi să fie de folos.
De preferat culori calde cu un contrast bun între text şi imagine pentru a se putea citi uşor. Cele mai calde culori pentru un blog încep cu un albastru, aşa că din start caută o temă cu albastru prin ea.

4.Subiectele

Eu cel puţin cred că subiectele pentru un blog sunt categorisite după vârstă. Dacă ai sub18 ani nu poţi vorbi de politică sau sex, dacă ai peste 10 ani deja nu mai poţi vorbi despre ultimele jucării sau desene animate la modă, etc. Dar dacă ai peste 18 ani poţi vorbi despre aproape orice, bineînţeles dacă ai forţa mintală să-ţi dai cu părerea în legătură cu un domeniu.

5.Locul în blogosferă

Fiecare are dreptul la un loc în blogosferă, dar aşa cum societatea reală are unele reguli, aşa şi blogurile au o conduită. E drept că uneori este încălcată şi se face scandal pe net.  De obicei se vorbeşte de rău un blogger mare pentru trafic sau din simplă prostie. Nu vă certaţi cu nimeni pentru că nu aşa primiţi traficul. Dacă nu aveţi nimic de spus pe blog degeaba primiţi 3000 de unici/zi dintr-un scandal pe net, aşa că încercaţi să fabricaţi content. Content mult şi aşa veţi ajunge să fiţi un blogger bun.

Cam astea ar fi lucrurile de care ar trebui să ţineţi cont pentru a fi un blogger cât de cât profesionist. Dacă mi-ai urmat sfaturile şi nu ai reuşit mare lucru mai uită-te odată la ce ai făcut, iar dacă ai ajuns la concluzia sigură că sunt de căcat oboseşte-te să mă cauţi să mă alinţi înjuri.

Spor la scris şi încercaţi să faceţi blogosfera mai bună !

Related Posts

Autor: Bogdan Gabriel ( BoGy- Blogger Mic )
Contact : bogyb52@gmail.com | YM - bogyb52 | Formular direct
Succese : locul I la RoBlogFest 2009 | blogul zilei la MTV.
Mai multe în pagina Despre.

Blog personal | Twittter | Trilulilu

Leave a comment